Dezvoltarea domeniului asigurărilor din RM e legată indispensabil de dezvoltarea activităţii de intermediere în asigurări. În cadrul modelului pieţei de asigurări în care se doreşte ca ponderea principală s-o deţină asigurarea benevolă, intermediarii de asigurări sunt meniţi să joace rolul principal. Ca mecanism de dezvoltare a unei asemenea pieţi trebuie să fie concurenţa pentru noi grupuri de consumatori, ce trebuie incluşi în relaţiile de asigurare ţinîndu-se cont de interesele lor. Baza funcţionării acestei pieţi este corelaţia intereselor consumatorilor şi prestatorilor produselor de asigurare. Activitatea intermediarilor de asigurări trebuie să fie locomotiva acestei concurenţe şi mijloc de garantare a respectării corelaţiei intereselor asiguraţilor şi asigurătorilor, ca condiţie pentru o creştere stabilă a pieţei de asigurări.. La momentul actual activitatea intermediarilor şi în special al brokerilor de asigurare din Republica Moldova întîmpină un şir de probleme, fapt ce la rîndul său constituie un impediment serios în calea dezvoltării stabile a domeniului asigurărilor în general. Există brokeri şi în Republica Moldova, dar poziţia lor pe piaţa de asigurări din RM nu poate fi comparată cu cea a colegilor lor din Occident sau chiar din statele membre a CSI. Activitatea veritabilă de brokeraj în asigurări se află de facto la o etapă incipientă. Businessul brokerului de asigurare este unul specific, deaceea mulţi dintre aşa numiţii «brokeri» ce activau pînă la 6 aprilie 2008 au dispărut, iar alţii sau transformat în agenţi de asigurare. Astfel, la 1 aprilie 2008 activau doar zece brokeri cu licenţă. Brokerii de asigurare ce activează la moment pe piaţa asigurărilor din Moldova sunt puţin cunoscuţi şi respectiv la serviciile lor apelează un cerc restrăns de clienţi. Majoritatea societăţilor de brokeraj în asigurări sunt încă întreprinderi mici, cu personal redus şi capacităţi financiare modeste. Această stare de lucruri se datorează existenţei, într-o măsură mare, a unor factori de natură obiectivă şi apoi de ordin subiectiv. ...
Comentariul tau va fi primul
Referat: Problemele pieţei de intermediere din RM Universitate: ATIC