RENÉ DESCARTES (1596 – 1650) - ASE Bucuresti

Extras din document

ONTOLOGIA Substanţa supremă sau Dumnezeu Din punct de vedere general-filosofic, Descartes afirmă un monism substanţialist de tip deist. el admite o substanţă supremă, Dumnezeu. Susţine că substanţa supremă este perfectă şi, ca atare, există prin sine însuşi, adică îşi este propria cauză. Depinzând numai de sine, Dumnezeu posedă o libertate absolută, fiind singura fiinţă pe deplin liberă. aşadar, în sensul ei cel mai general, libertatea înseamnă afirmarea a ceva prin sine, independent. În configuraţia ontologiei sale, Descartes trece de la monismul deist la dualism. el susţine că Dumnezeu a creat două substanţe secunde, independente una de alta: res extensa (lucrul întins) şi res cogitans (lucrul cugetător). Res extensa şi lumea fizică Pin res extensa Descartes explică lumea fenomenelor fizice. El susţine că Dumnezeu a creat res extensa ca lume haotică, i-a stabilit legi şi i-a dat un prim impuls, fără să mai intervină ulterior în dezvoltarea ei. Substanţa întinsă sau natura corporală este identificată de Descartes cu întinderea. altfel spus întinderea este o substanţă materială, adică nu are nevoie de altceva ca să existe, decât de Dumnezeu. Rezultă că Descartes, spre deosebire de Locke, înţelege substanţa materială ca fiind totuna cu esenţa lucrurilor, . Identificând materia cu întinderea, Descartes o identifică cu corpul în genere şi o diferenţiază de corpurile individuale. Astfel materia, ca întindere în genere sau ca corp în genere, este unică şi indestructibilă,