Depozite bancare - Activitate Bancara

REFERATUniversitate ASEM Profesor Zubic

preview iconExtras din document

Activitatea de depozitare este una dintre principalele activități ale băncii, întrucît această idee reiese însăși din definiția acestei instituții, pe care o gasim în Legea cu privire la instituțiile financiare. În prezent, tot mai mulți conștientizează importanța circulației banilor, de aceea este o tendință de găsire a modalităților de investire a economiilor. Una din aceste modalități este de a depozita mijloacele bănești în băncile comerciale. Depozitele constituie ponderea principală în cadrul capitalului atras de către bănci, acesta fiind utilizat pentru acordarea creditelor și pentru a face investiții în propriul nume și pe propriul risc al băncii. Toate cele 14 bănci licențiate din sistemul bancar al Republicii Moldova acceptă depozite de la persoanele fizice și juridice, pe diverse perioade și la diferite rate ale dobînzii. Portofoliul de depozite al băncilor din sistem este diversificat în dependență de preferințele clienților pentru a cîștiga fidelitatea acestora. Scopul acestei lucrări este de a identifica tipurile de depozite oferite de sistemul bancar al Republicii Moldova. Pentru realizarea acestuia, se trasează următoarele sarcini: - Cercetarea conceptelor generale referitoare la activitatea de depozitare; - Identificarea tipurilor de depozite acceptate de băncile autohtone; - Analiza structurii depozitelor din sistemul bancar al Republicii Moldova. Conținutul referatului este dat de cele trei subiecte care corespund sarcinilor indicate și de formularea în final a unor concluzii.

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Referat: Depozite bancare Obiect: Activitate Bancara