Memoria Umană - Abramihin Cezara

REFERATUniversitate ASEM Caiet Psihologie

preview iconExtras din document

1. Definirea memoriei; 2. Clasificarea memoriei; 3. Conţinutul informaţional al memoriei; 4. Funcţiile, proprietățile și produsul memoriei; 5. Experimente; 6. Evoluția memoriei pe scara vârstelor 1. Definirea memoriei Memoria defineşte dimensiunea temporală a organizării noastre psihice, integrarea ei pe cele trei segmente ale orizontului temporal – trecut, prezent, viitor. Graţie memoriei, fiinţa noastră psihică, EU-l, dobândeşte continuitatea identităţii în timp. Fără dimensiunea amnezică, am trăi numai prezentul clipei, am fi în permanenţă puşi în faţa unor situaţii noi, pentru care nu am dispune de nici un fel de experienţă elaborată, de nici un procedeu de abordare şi rezolvare, ne-am zbate permanent în jocul încercărilor şi erorilor, adaptarea devenind, practic, imposibilă. Memoria umană a cunoscut o amplă dezvoltare istorică, în cursul căreia şi-a restructurat atât schema de funcţionare internă, prin trecerea de la forme imediate la forme mediate (prin limbaj şi procedee mnemotehnice de natură logică), cât şi aria de cuprindere, ajungând să înregistreze şi să conserve informaţii despre toate genurile de fenomene şi evenimente, precum şi întreaga gamă de experienţe, accesibile la nivel individual şi comunitar. ...

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Referat: Memoria Umană Profesor: Abramihin Cezara