Deseori scopul, ţelul şi obiectivul sunt considerate cuvinte cu sens asemănător (sinonime). Parţial, acest fapt poate fi perceput ca veridic, însă în realitate fiecare din ele are o semnificaţie a sa aparte. Scopul este o finalitate spre realizarea căreia este orientată activitatea organizaţiei. Scopul reprezintă o intenţie şi o orientare generală. Scopul se referă la o abordare generală care poate să fie comună mai multor organizaţii. Scopul „Audit-Exact” S.A Compania „Audit Exact” S.A. a fost creata la 13 octombrie 1995 odată cu dezvoltarea şi statornicirea auditului şi a unui spectru larg de servicii de consultanţă în Moldova. Din primele zile de la creare, Firma de audit s-a poziţionat ca o companie cu profil complex care oferă un spectru larg de servicii în afaceri: începand de la consultanţa juridică pentru pregătirea şi deschiderea întreprinderilor în Moldova, şi analiza legislatiei fiscale, primirea tuturor licenţelor şi autorizaţiilor necesare, pînă la ţinerea completă a evidenţei contabile a întreprinderii, iar, în caz de necesitate, şi prestarea întregului complex de servicii juridice şi de avocaţi. ...
Comentariul tau va fi primul
00:03Proiect: Scopul.Ţelul. Obiectivul. Profesor: Grosu Vladimir