Marea Britanie este o ţară de drept cutumiar, spre deosebire de ţările Europeicontinentale, bazate pe dreptul scris. Această caracteristică se traduce prin faptul că, în timp ce pe continent normalizarea a fost asigurată de organisme mai mult sau mai puţin independente de puterea publică, în insulele britanice actul de normalizare a fost rodul experienţei profesieicontabile liberale. Contabilitatea este deconectată de fiscalitate, iar influenţa profesiei contabile în procesulde normalizare este foarte importantă. Sursa standardelor contabile este organismul privat dereglementare contabilă Accounting Standards Board(ASB), dar legea societăţilor comerciale (Companies Act) cuprinde o serie de reglementări izvorâte din directivele contabile europenePrimele reglementări contabile au apărut în Marea Britanie după revoluţia industrială şiaveau ca obiect doar societăţile pe acţiuni. Pentru a constitui o societate pe acţiuni era necesar unmandat regal (Royal Charte) sau o lege specială. Odată cu dezvoltarea lucrărilor deinfrastructură, cererile de autorizare pentru crearea societăţilor pe acţiuni au devenit mainumeroase, astfel încât în anul 1844 s-a promulgat Joint Stock Companies Act care permiteaconstituirea de societăţi pe acţiuni fără aprobarea Parlamentului. Însă această lege a fost anulată,iar la începutul secolului al XX- lea o noua lege a fost iniţiată prin care întreprinderile erauobligate să întocmească bilanţul si să-l auditeze.
Comentariul tau va fi primul
Proiect: Particularitățile organizării contabilității în Marea Britanie Obiect: Contabilitate Internationala