RISCUL DE ŢARĂ ŞI ANALIZA ACESTUIA ÎN PROCESUL INVESTIŢIONAL - ASEM

Extras din document

Actualitatea temei Apariţia şi dezvoltarea conceptului de risc de ţară este legată, în principal, de intensificarea, după cel de-al doilea război mondial, a împrumuturilor acordate de diverse instituţii financiare unor firme sau guverne străine. Prima fundamentare teoretică a acestui concept a fost făcută la începutul anilor '70 de către economistul Milton Fridman, pe vremea aceea vicepreşedinte la Citibank. Iniţial, prin risc de ţară se înţelegea expunerea la pierderi a unui credit extern acordat cu titlu de stat sau privat, pierderi care sunt cauzate de evenimente specifice aflate, cel puţin de la un anumit nivel, sub controlul guvernului din ţara gazdă, şi care nu pot fi influenţate decât într-o mică măsura de creditorul extern. În condiţiile actuale, în care creditele internaţionale s-au restrâns şi şi-au dovedit ineficienţa ca resurse pentru dezvoltare (cazul Mexicului, Argentinei sau Braziliei sunt elocvente în acest caz), se impune tot mai mult o extindere a acestui concept de risc şi asupra investiţiilor străine (directe sau de portofoliu). Practic, specialiştii au început să facă o distincţie între riscul de ţară aferent creditelor externe, văzut ca risc de creditare şi riscul de ţară aferent investiţiilor străine, văzut ca risc investiţional. Dacă metodologia de evaluare este asemănătoare, indicatorii luaţi în calcul diferă însă şi conduc la rezultate diferite. În cazul creditelor, analiştii insistă pe capacitatea financiară a ţării de a-şi plăti datoriile, în timp ce un investitor, analizează aspecte legate de climatul general de afaceri, oportunităţi, bariere de intrare pe piată sau sector, concurenţă, dimensiunea pieţei externe, avantaje comparative / competitive etc. Se poate spune deci că descalificarea ţării de către creditorii străini nu atrage după sine neapărat şi o izolare din partea investitorilor străini. O ţară care nu mai este atractivă pentru creditori poate să rămână foarte atractivă pentru investitori, prin oportunităţile pe care le oferă pe termen lung. Diferenţe între cele două categorii de risc apar şi în ceea ce priveşte sfera lor de cuprindere.