Mâhnitul Demon singuratic Peste pământ zbura tăcut Şi fruntea lui ca de jăratic Îşi amintea despre trecut Când în lumina orbitoare Ca heruvim el strălucea Şi când cometa călătoare Schimba cu el o sărutare Şi-alintător îi suradea. Când dintre neguri de vecie Setos de-a şti sta urmărind Toţi aştri-n caravană vie Prin necuprinsuri pribegind. Şi fericit putea să fie Ca-ntâia lumii creatură Străin de indoieli şi ură Şi veacuri sterpe-n lânced şir Nu-i încruntau senina minte Şi multe, multe, dar ce-a fost Nu mai putea şi n-avea rost În voie să-şi aducă-aminte. ...
Comentariul tau va fi primul
Portofoliu: Demonul Mihail Lermontov (1814 - 1841) Profesor: Ursachi E.