Clasificarea paradisurilor fiscale - Sisteme Fiscale Internationale

Extras din document

Paradisurile fiscale pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii. Astfel, cu menţiunea că orice ţară poate deveni într-o bună zi un paradis fiscal sau poate să înceteze a mai fi considerată astfel, paradisurile fiscale pot fi clasificate, în funcţie de importanţa lor, în principale şi secundare. Paradisurile fiscale principale, la rândul lor, se clasifică în funcţie de principalele dispoziţii legale (în realitate, multe ţări aparţin mai multor categorii), astfel: • ţări care nu aplică nici un fel de impunere asupra veniturilor şi creşterilor de capital (numite “zero havens”) pentru persoane fizice: Bahamas, Bahrain, Bermude, Insulele Cayman, Nauru, Saint-Vincent, Turks şi Caicos, Vanuatu şi Principatul Monaco; • ţări în care impozitul pe venit sau beneficiu este stabilit pe o bază teritorială: Costa Rica, teritoriul HongKong, Liberia, Malaysia, Panama, Filipine, Venezuela. În aceste ţări, contribuabilii beneficiază de o exonerare a beneficiilor obţinute prin operaţiuni realizate în afara teritoriului; • ţări în care cotele de impunere sunt puţin ridicate: Liechtenstein, Elveţia, Insulele Virgine Britanice, Antilele Olandeze, Jersey, Guernesey, Insulele Man, Irlanda. Cotele au un nivel scăzut întrucât sunt astfel stabilite de state sau ca urmare a aplicării unor reduceri de cote, datorate acordurilor fiscale privind dubla impunere; • ţări care oferă avantaje specifice societăţilor de tip holding sau societăţilor offshore: Singapore; • ţări care oferă exonerări fiscale industriilor create în vederea dezvoltării exporturilor: Irlanda, pentru societăţile create înainte de 1 ianuarie 1981; • ţări care oferă alte avantaje specifice anumitor societăţi: Antigua, Anguilla, Grenada, Jamaica, Barbados.