Dreptul Protectiei Sociale USM RM - Dreptul Protectiei si Securitatii Sociale

Extras din document

I. PRELIMINARII Dreptul protecţiei sociale ca ramură distinctă în sistemul de drept s-a format relativ nu demult. În prezent, ramura respectivă a devenit o realitate şi în condiţiile în care se realizează reforma sistemului de protecţie socială, ea a căpătat o însemnătate deosebită. Normele juridice ale dreptului protecţiei sociale servesc ca un indicator al politicii sociale de stat menită să reacţioneze adecvat la toate riscurile sociale, apariţia cărora este condiţionată în ultimul timp şi de situaţia economică dificilă în care s-au pomenit o parte din membrii societăţii noastre. Normele dreptului protecţiei sociale sînt adresate tuturor persoanelor, acestea însoţind fiecare individ din momentul naşterii pînă la sfîrşitul vieţii. Totodată, apariţia raporturilor juridice de protecţie socială este determinată de aşa evenimente cum ar fi: naşterea, incapacitatea de muncă, invaliditatea, bătrîneţea, decesul, şomajul etc. Anume prezenţa acestora acordă persoanei dreptul de a beneficia de prestaţiile băneşti, în natură precum şi de serviciile sociale prevăzute de legislaţia în vigoare. Mai mult decît atît, de unele drepturi din domeniul protecţiei sociale pot beneficia doar persoanele care au achitat contribuţii de asigurări sociale, iar de altele – toţi cei aflaţi în situaţie de nevoie. Reieşind din acest principiu, în cadrul dreptului protecţiei sociale evidenţiem două instituţii de bază: asigurarea socială şi asistenţa socială. Asigurarea socială are ca scop susţinerea persoanelor ce nu realizează venituri dintr-o activitate proprie din cauza pierderii locului de muncă sau din cauza pierderii temporare sau definitive a capacităţii de muncă. Sistemul de asigurări sociale are la bază, de regulă, contribuţia financiară a persoanelor asigurate. Astfel, fiecare asigurat, (salariat sau o altă persoană prevăzută de lege) varsă o contribuţie la o instituţie competentă, avînd dreptul în cazul survenirii unui risc social la o despăgubire. Spre deosebire de raporturile de asigurare socială, cele de asistenţă socială au o arie de cuprindere mult mai extinsă ce derivă din noţiunea de nevoie. Asistenţa socială funcţionează după un alt principiu decît asigurarea, bazîndu-se doar pe fonduri ale bugetului statului, ale bugetelor locale, ale organizaţiilor internaţionale sau donaţii ale voluntarilor. Ea nu presupune, de regulă, nici o contribuţie financiară anterioară din partea persoanei asistate.