I. NOŢIUNI GENERALE 1.1. În conformitate cu prezentele Condiţii generale Compania Internaţională de Asigurări « XXXXX»SA (în continuare - Asigurător) încheie contracte de asigurare cu persoane juridice cu orice formă de proprietate, inclusiv persoanele juridice cu capital străin, numite în continuare «Asigurat». II. OBIECTUL ASIGURĂRII 2.1. Obiect al asigurării sunt interesele patrimoniale ale Asiguratului pentru protecţia cărora a şi fost contractată asigurarea dată şi care sunt interdependente de obligativitatea acestuia de a compensa în ordinea stabilită de Codul Civil prejudiciile cauzate unor terţe persoane, cu excepţia: a) recuperării pagubelor, cauzate de utilizarea autovehiculelor; b) utilizării de către Asigurat, în calitate de transportator, a unităţilor de transport; c) exercitării activităţii profesionale; III. CAZ ASIGURAT 3.1. Caz asigurat se consideră evenimentul produs în perioada de valabilitate a contractului de asigurare, prevăzut de prezentele Condiţii şi legat nemijlocit de exercitarea de către Asigurat a activităţii, prevăzute de Statut (Regulament), care serveşte drept temei, în conformitate cu legislaţia civilă, pentru înaintarea de către terţe persoane a pretenţiilor faţă de Asigurat pentru recuperarea pagubei cauzate de el. 3.2. Pe contractul de asigurare Asigurătorul acordă protecţie de asigurare în cazul când terţe persoane îi înaintează Asiguratului pretenţii privind compensarea pagubei suportate în urma cazului asigurat, produs pe parcursul termenului de valabilitate a contractului de asigurare, care s-a manifestat prin: a) dăunarea sănătăţii sau cauzarea pagubei materiale unei persoane fizice; b) cauzarea pagubei materiale unei persoane juridice. 3.3. Genul concret de activitate, pentru care se oferă protecţie de asigurare, se stipulează în contractul de asigurare. ...
Comentariul tau va fi primul
Portofoliu: Condiții de asigurare de răspundere civila generala Universitate: ASE Bucuresti