În scopul creării unui mediu de afaceri favorabil dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii, sporirii ponderii acestuia în dezvoltarea economiei naţionale, Guvernul HOTĂRĂŞTE: 1. Se aprobă: Strategia de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012-2020, conform anexei nr.1; Planul de acţiuni privind implementarea Strategiei de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012-2014, conform anexei nr.2. 2. Autorităţile administraţiei publice implicate în implementarea Strategiei, vor prezenta, anual, Ministerului Economiei, în termen de pînă la 31 ianuarie, informaţia despre implementarea Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012-2014. 3. Ministerul Economiei va prezenta: Guvernului, anual, în termen de pînă la 31 martie, Raportul de implementare a Planului de acţiuni privind realizarea Strategiei de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012-2014; Cancelariei de Stat, în termen de pînă la 30 septembrie 2021, Raportul de evaluare a Strategiei de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012-2020, bazat pe indicatori relevanţi şi date statistice, conform obiectivelor trasate. 4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcină Ministerului Economiei. PRIM-MINISTRU Vladimir FILAT Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul economiei Valeriu Lazăr Chişinău, 13 septembrie 2012. Nr.685.
Comentariul tau va fi primul
Portofoliu: H O T Ă R Î R E cu privire la aprobarea Strategiei de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012-2020 Profesor: Anonim