Sensul si scopul vietii omului - Filosofie

FITUICIUniversitate ASEM Profesor Nu Este Specificat

preview iconExtras din document

1. Sensul şi scopul vieţii omului. Fenomenul alienării. Răspuns: Sensul vieţii omului are două aspecte – individual şi social, viaţa “pentru sine” şi viaţa “pentru alţii”. Viaţa fiecărui individ este, dintr-o parte, autorealizarea omului, manifestarea capacităţilor, necesităţilor, posibilităţilor creatoare a lui şi, din altă parte, această realizare are loc în lumea extracorporală, obiectivă, mai întîi de toate într-un anumit mediu social, care formează anumite cerinţe către individ. Sensul vieţii este un scop strategic conştient al vieţii omului, o problemă pe o perioadă destul de îndelungată ori pe toată viaţa. Sensul vieţii presupune coordonarea vieţii personale cu o sferă mai largă a realităţii şi în primul rînd cu viaţa poporului său, grupurilor sociale, societăţii ţn întregime, ori coordonarea vieţii personale cu viaţa unor persoane eminente. Conştientizarea de către individ a propriei sale existenţe este o condiţie şi formă spirituală de ridicare a omului deasupra naturii sale. Din aceste considerente exprimarea sensului vieţii capătă formă de concepţie despre lume. Sensul vieţii este dezvoltarea adecvată a omului cu natura sa proprie, formarea personalităţii. Hegel socotea, că sensul vieţii în esenţă şi după conţinut este ceva supraindividual, suprapersonal, unind viaţa individului cu această sistemă supraindividuală, supunînd individualul acestei sisteme. În concepţiile religioase viaţa are o valoare oarecare dacă ea are careva sens. Sensul vieţii fiecărui om aparte este determinat de o forţă supremă, exterioară omului, care la urma urmei este Dumnezeu. Viaţa omului este un mijloc de supunere şi servire acestui absolut, viaţa de pe pămînt este numai o pregătire către viaţa de apoi. Sensul vieţii în conştiinţa şi comportamentul individului capătă formă de datorii şi idealuri care nu i se impun forţat individului, ci sunt primite de el benevol şi se manifestă ca libertatea voinţei. Procesul de existenta, dezvoltare a functiilor de cunoastere, de comunicare in relatiile cu mediul si cu altii. In fiintele vii exista in mod necesar 2 ordine de fenomene: Fenomenele creatiei vitale si fenomenele mortii. Omul pe parcursul vietii se autoeduca pentru a actiona si lupta pentru realizarea justa asupra lucrurilor si scopurilor propuse. Fenomenul alienarii este procesul in care omul se instraineaza de ceea ce tine de esenta sa sau de ceea ce este produs prin activitatea sa, cedarea drepturilor naturale, individuale catre comunitate. Pentru Hegelsemnifica actul prin care constiinta devine straina de sine, abandoneaza caracterul sau nemediat si trece in altul, devine lucru. Depasirea alienarii se desfasoara intr-o dialectica care culmineaza prin dezvoltarea deplina a vietii spirituale, idiologie prin care omul proiecteaza in Dumnezeu nevoi si idealuri umane.

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Fituici: Sensul si scopul vietii omului Obiect: Filosofie