Tema 4. Psiholigie. Comunicarea - Psihologia

Extras din document

Tema: Aspecte psihologice ale comunicării interpersonale 1. Noţiuni generale despre comunicare. Funcţiile şi structura comunicării. 2. Procesul de comunicare. 3. Mecanismele comunicării. 4. Mijloacele comunicării. 5. Tipuri de comunicare interpersonală. Comunicare verbală şi non-verbală. 6. Comunicare şi negociere. 7. Bariere în comunicare. Tipuri de oameni dificili în comunicare. Comportamente, care inhibă, perturbă sau blochează comunicarea. 1. Noţiuni generale despre comunicare. Funcţiile şi structura comunicării. Etimologic comunicarea provine din „comunicus” (latină) – comun; iar verbul „a comunica” – semnifică a face ceva în comun. Ce este comunicarea ? Firesc, definiţiile sunt numeroase şi diferite. Exemple de definiţii ale comunicării: 1. Comunicarea este un proces în care oamenii îşi împărtăşesc informaţii, idei şi sentimente (Hyles S. şi Weaver R.); 2. Comunicarea este procesul prin care o parte (numită emiţător) transmite informaţii (un mesaj) altei părţi (numită receptor) (Baron R.); 3. Comunicarea reprezintă un proces de viaţă esenţial prin care animalele şi oamenii generează, obţin, transformă şi folosesc informaţia pentru a-şi duce la bun sfârşit activităţile sau viaţa.(Brent D.R.) Indiferent de definiţiile avansate, important de reţinut este că acest amplu demers care este comunicarea a fost percepută şi este tratată ca element fundamental al existenţei umane. Elemente concrete de teoria comunicării apar la Platon şi Aristotel, care au instituţionalizat comunicarea ca disciplină de studiu în Lyceum şi în Academia Greacă. Noile modele ale comunicării iau în considerare circularitatea comunicării (alternanţa participanţilor la procesul de comunicare în rolurile de emiţător şi receptor), deosebirile individuale în stăpânirea codurilor de comunicare, importanţa contextului social şi cultural etc. Reprezentanţii şcolii de la Palo Alto (Watzklawick P., Beawin J., Jackson D.) consideră că totul este comunicare şi formulează axiomele comunicării: Axioma 1. Comunicarea este inevitabilă (nu putem să nu comunicăm, orice comportament uman având valoare de mesaj). Axioma 2. Comunicarea se desfăşoară la două niveluri: informaţional şi raţional (orice comunicare se analizează în conţinut şi relaţie deoarece nu se limitează la transmiterea informaţiei, ci induce şi un comportament adecvat). Axioma 3. Comunicarea este un proces continuu (partenerii interacţionează în permanenţă fiind, prin alternanţă, stimul şi răspuns). Axioma 4. Comunicarea este ireversibilă (produce un efect asupra receptorului). Axioma 5. Comunicarea presupune procese de ajustare şi acomodare (mesajul capătă sens numai în funcţie de experienţă de viaţă şi lingvistică a fiecăruia dintre noi). Trecerea în revistă a unor asemenea teorii a avut drept scop evidenţierea importanţei comunicării, cât şi a funcţiilor ei: