Constituie organizarea activităţii de marketing. 12.1. Organizarea - funcţie a procesului de management Conducerea activităţii de marketing presupune previzionarea, organizarea şi coordonarea ei cu celelalte activităţii ce se desfăşoară în cadrul organizaţiei, dar şi antrenarea întregului personal la însuşirea şi adoptarea opticii de marketing, precum şi controlul modului de înfăptuire a politicii de marketing elaborată în întreprindere. Procesul complex de conducere a activităţii de marketing înseamnă în primul rând, anticiparea evoluţiilor posibile ale fenomenelor pieţii în anumite condiţii probabile, pentru o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă, deoarece “a conduce înseamnă a prevedea”. Previziunile de marketing permite îndeplinirea unor importante funcţii: “furnizarea de informaţii privind tendinţele posibile ale unor fenomene de piaţă (cerere, vânzări etc.); estimarea efectelor ce vor fi generate în viitor
Comentariul tau va fi primul
Fituici: Tema 12 Organizarea activitatii de marketing Profesor: Paic Mihail