1. Definiţia, obiectul şi metoda dreptului contravenţional Definiţia – dreptul contravenţional se ooate defini ca un ansamblu de norme juridice strict determinate de legis¬laţia contravenţională, care oglindeşte instituţiile juridice de bază, cum ar fi contravenţia, contravenţionalitatea9, sancţiunea contravenţională, răspunderea contravenţională şi procedura contravenţională, şi care are drept scop protecţia juridică a unor valori sociale determinate, soluţio¬narea raporturilor juridice apărute in procesul activității de combatere a contravenţional ităţii. Obiectul – obiectu l dreptului contraven¬ţional îl constituie relaţiile sociale care se stabilesc intre subiecţii dreptului contravenţional din momentul în care legea contravenţională de prevenire obţine forţă juridică, parcurgînd etapele constatării faptei contravenţionale, aplicării sancţiunilor contravenţionale şi pînă la executarea pedepsei contra- venţionale. Deci, obiect al dreptului contravenţional sînt relaţiile sociale cotâitio- nate de apariţia raporturilor juridice între diferiţi subiecţi ai dnptului con¬travenţional privind desfăşurarea activităţii de prevenire a abaterilor contravenţionale, constatarea faptelor contravenţionale şi curmarea lor aplicarea măsurilor de constrîngere statală şi executarea deciziilor de aplicare a sanc¬ţiunilor contravenţionale. Metoda – Principalele trăsături ale metodei de reglementare juridică sint elucidate atunci cind răspundem la următoarele întrebări: 1) care este statutul jundic al părţilor raporturilor juridice; 2) carc fapte juridice au legătură cu apariţia, modificarea sau stingerea raporturilor jundice; 3) cum are loc determinarea drepturilor şi obligaţiilor subiecţilor raporturilor jundice; şi 4) cum sint prote¬jate aceste dreprun. In opinia savantului autohton Scrgiu Furdui, aceasta metoda e una autoritară potrivit căreia o parte a acestor relaţii este statul, care ocupă o poziţie specială, de autoritate, de putere, de comandă, iar cealaltă parte ,per¬soana, (subiectul răspundem contravenţionale), care este obligată să respecte prevederile legilor contravenţionale sau să suporte acţiunea măsunlor de constringere statală in cazul nerespcctări (încălcării) acestor prevederi Aceasta metoda se manifestă prin două forme de bază: convingerea și constringerea Constrîngerea, ca metodă de reglementare, poate fi divizată in patru grupe de măsuri care. în general, corespund sarcinilor de bază ale organelor de drept în combaterea contravenţionalităţii (prevenirea contravenţiilor curmâ¬nd; (reprimarea) faptelor contravenţionale; stabilirea vinovăţiei persoanelor care au comis fapte contravenţionale şi aplicarea faţă de acestea a sancţiunilor contravenţionale):
Comentariul tau va fi primul
Fituici: Test 1 organele de ocrotire a normelor de drept Universitate: USM