Constituţia Republicii Moldova a intrat în vigoare la 27 august 1994, fiind adopta-tă pe data de 29 iulie a aceluia i an. - Drept

FITUICIUniversitate USM Profesor Zaporojan

preview iconExtras din document

Articolul 5 DEMOCRAŢIA ȘI PLURALISMUL POLITIC Democraţia în Republica Moldova se exercită în condiţiile pluralismului po-litic, care este incompatibil cu dictatura și cu totalitarismul. Nicio ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a statului. Comentariu Titlul acestui articol – „Democraţia i pluralismul politic“ – nu este întâmplător. Se tie că autorităţile publice, societatea umană în ansamblu sunt organizate i funcţionea-ză pe baza unor principii fundamentale, care fie că sunt formulate expres de Constitu-ţie, îndeosebi în Titlul I. Principii generale, fie că sunt deduse din textul constituţional. Un asemenea principiu este prevăzut expres în articolul la care ne referim. Acest prin-cipiu guvernează nu numai organizarea politico-etatică a Republicii Moldova, ci i viaţa tuturor colectivităţilor, a societăţii umane luate în complexitatea sa. 1. Cuprinsul alin. (1) trebuie abordat sub două aspecte. În primul rând, este nece-sară elucidarea prevederii „Democraţia în Republica Moldova se exercită în condiţiile pluralismului politic“. În al doilea rând, se impune expunerea argumentelor care de-scriu fenomenele contrare democraţiei: dictatura i totalitarismul

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Fituici: Constituţia Republicii Moldova a intrat în vigoare la 27 august 1994, fiind adopta-tă pe data de 29 iulie a aceluia i an. Obiect: Drept