Tema: Recursul împotriva încheierilor judecătoreşti. 1. elementele, obiectul, temeiurile, subiecții Încheierea dată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, separat de hotărîre, de către părţi şi de ceilalţi participanţi la proces în cazurile prevăzute de prezentul cod şi de alte legi, precum şi în cazurile în care încheierea face imposibilă desfăşurarea de mai departe a procesului. Ea se examinează în recurs conform regulilor stabilite de prezentul capitol. Împotriva celorlalte încheieri pronunţate în primă instanţă nu se poate face recurs.Curţile de apel examinează recursurile declarate împotriva încheierilor emise de judecătorii.Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie examinează recursurile declarate împotriva încheierilor emise de către curţile de apel;Încheierile Curţii Supreme de Justiţie rămîn irevocabile de la momentul emiterii. 2. Termenele de declarare a recursului. Termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei sau după caz 15 zile de la comunicare, cum ar fi cazul încheierilor privind asigurarea acțiunii, pronunțate în lipsa părților. 3. Procedura examinării recursului. Recursul împotriva încheierii se depune şi se examinează în modul stabilit pentru recursul secțiunea a II-a, cu excepţiile stabilite prin regulile speciale pentru categoria recurs I. Recursul se depune la instanţa a cărei încheiere se atacă. Recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. 4. Împuternicirile instanţei la examinarea recursului împotriva încheierii Instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept: a) să respingă recursul şi să menţină încheierea; b) să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare; c) să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, soluţionînd prin decizie problema în fond. Decizia instanţei de recurs emisă după examinarea recursului împotriva încheierii rămîne irevocabilă din momentul emiterii. Decizia se plasează pe pagina web a instanţei la data emiterii. Copia deciziei se remite părţilor în termen de 5 zile de la data emiterii.
Comentariul tau va fi primul
Fituici: Drept procesual civil partea generala Obiect: Drept Procesual Civil