Dreptul constitutional - Drept Constitutional

FITUICIUniversitate Universitatea de Studii Europene din Moldova Profesor V Russu

preview iconExtras din document

1. Noţiunea de drept constituţional ca ramură de drept 1 Dreptul este ansamblul regulilor asigurate şi garantate de către stat, care au ca scop organizarea şi disciplinarea comportamentului uman în principalele relaţii din societate, într-un climat specific manifestării coexistenţei libertăţilor, apărării drepturilor esenţiale ale omului şi justiţiei sociale. Dreptul fiecărui stat se prezintă ca un ansamblu sistematizat de norme juridice cuprinzând mai multe ramuri de drept: drept constituţional, drept administrativ, drept civil, drept penal, etc. Ramura principală a dreptului este dreptul constituţional care, prin normele sale, consacră şi ocroteşte cele mai importante valori sociale, economice, politice, culturale. Dreptul Constituţional este ramura fundamentală a dreptului constituită dintr-un ansamblu unitar de norme juridice cuprinse prioritar în Constituţie prin care se reglementează relaţii sociale fundamentale ce apar în procesul instaurării, menţinerii şi exercitării puterii de stat. Astfel normele juridice ale dreptului constituţional reglementează forma de stat, forma de guvernământ, organizarea şi funcţionarea parlamentului, modul de organizare a societăţii în stat, relaţiile sociale fundamentale, drepturile şi îndatoririle fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Fituici: Dreptul constitutional Obiect: Drept Constitutional