Administratia publica - Drept Administrativ

FITUICIUniversitate Universitatea de Stat din Moldova Profesor Ignatiuc

preview iconExtras din document

1. Noțiunea administrației publice și trăsăturile ei caracteristice: a) Definiți administrația publică și identificați trăsăturile ei caracteristice. Administrația publică poate fi definită ca un sistem de autorități publice în frunte cu Guvernul care monitorizează activitatea de executare a legilor. Având în vedere unele prevederi din doctrină, administrarea publică, spre deosebire de definiția ce rezultă din prevederile legislației, ar putea fi definită ca o activitate de organizare și de executare concretă a legii cu caracter dispozitiv și prestator, care se realizează în principal de autoritățile administrației publice și funcționarii acestora și secundar – de alte organizații statale (autorități publice, instituții publice, întreprinderi), precum și de particulari care desfășoară activități de interes public. Administrația publică ca activitate socială în cadrul statului și, ca sistem de autorități publice, are următoarele trăsături: 1. Administrația publică este un sistem de organizare socială. Administrația publică funcționează la nivel național sau la nivelul unor unități administrativ-teritoriale. 2. Administrația publică este legată de mediul social, unde este creată și, respectiv, funcționează. Deci administrația publică nu este un sistem abstract, dar se caracterizează prin perioada istorică, nivelul de dezvoltare economică, mediul geografic, îndeletnicirile și tradițiile existente. Din acest considerent, sistemele administrative diferă de la un stat la altul. 3. Administrația publică trebuie să posede capacitatea de a se autoperfecționa, adică de a-și modifica structura sistemului și formele de activitate conform necesităților societății (se creează noi organe, instituții, iar altele se reformează). 4. Administrația publică trebuie să aibă un rol important în cadrul transformărilor din societate, ea având scopul de a perfecționa viața socială, de a implementa noile realizări ale științei, tehnicii (comunicațiile electronice) etc. pentru a asigura o mai bună conviețuire socială. 5. Administrația publică trebuie să fie în sistem compatibil cu mediul social. Ea trebuie să se adapteze la mediul social, să admită participarea formațiunilor obștești sau a altor forme de inițiativă ale cetățenilor, existente în societate, la realizarea sarcinilor sale, care luate în ansamblu ar îmbunătăți funcționalitatea sistemului administrației publice. 6. Administrația publică este un element al mecanismului autoritar statal, reprezentând o capacitate și o posibilitate de a influența comportarea, adică de a subordona ceilalți membri ai societății voinței sale. 7. Administrația publică se manifestă subiectiv. Aceasta înseamnă că ea este personificată prin activitatea unor subiecți concreți care au calitatea de funcționari publici. 2. Modul de constituire, activitate şi actele Preşedintelui Republicii Moldova:

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Fituici: Administratia publica Obiect: Drept Administrativ