Testul nr.1 la Sistemul bancar 2013 - Administrare Bancara

FITUICIUniversitate UTM Profesor Nu Este Specificat

preview iconExtras din document

Sistemul bancar al unei ţări cuprinde: 1) cadrul instituţional – format din Banca Centrală (cu rol de coordonare şi supravegere), banci comerciale şi alte instituşii financiare; 2) cadrul juridic format din ansamblul reglementărilor care guverneză activitatea. Sistemul bancar este un ansamblu coerent de institutii bancare, ce funcţionează într-o ţară, răspunzînd necesităţilor unei etape de dezvoltare social-economică. Sistemele bancare din ţările dezvoltate se caracterizează printr-o serie de trăsături, dintre care reţin atenţia următoarele: -Diversitatea unui sistem bancar rezidă în existenţa unui număr sporit de instituţii bancare şi de credit definite de legea bancară şi ale căror caracteristici pot fi diferite.- Concentrarea activităţii bancare reprezintă o caracteristică ce poate fi cuantificată prin ponderea deţinută de principalele bănci în totalul sistemului bancar şi prin diminuarea numărului de bănci în totalul acestora. - Gradul de bancarizare. Acesta furnizează informaţii relevante cu privire la nivelul de dezvoltare al sistemului bancar, putând fi calculaţi indicatori precum numărul de conturi la vedere, numărul cardurilor bancare şi numărul ghişeelor bancare. -Operaţiunile de restructurare bancară constituie o altă caracteristică a sistemelor bancare actuale, în cadrul acestora fiind incluse fuziunile şi absorbţiile, operaţiunile transfrontaliere (cu străinătatea), preluările pachetului de control de către băncile străine, şi operaţiunile încrucişate bănci-asigurări. Un fenomen de dimensiuni mondiale îl constituie, în contextul globalizării financiare, criza sistemelor bancare. La originea crizelor bancare s-a aflat un factor ce poate fi definit astfel: adaptarea cu dificultate la globalizarea financiară, respectiv manifestarea a o serie de fenomene în toate ţările ; amploarea şi rapiditatea modificărilor în materie de reglementări şi mediu de activitate; criza pieţelor mobiliare; carenţele în exercitarea controlului şi supravegherii prudenţiale.

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Fituici: Testul nr.1 la Sistemul bancar 2013 Obiect: Administrare Bancara