CAPITOLUL I Definirea dublei impunerii internaţionale CAPITOLUL II Evitarea dublei impunerii internaţionale CAPITOLUL III Masuri unilaterale pentru evitarea dublei impunerii internaţionale. Ca urmare a dezvoltării şi perfecţionării mijloacelor de producţie şi a tehnologiilor, adâncirea diviziunii sociale a muncii, lărgirii pieţei, amplificării schimburilor de marfuri intermediate de bani dincolo de graniţele statului, extinderea şi diversificarea tranzacţiilor cu efecte comerciale şi hărţii de valoare, apar tot mai frecvent situaţii in care acelaşi individ se afla in legatura politică, economică sau socială fata de doua sau mai multe state. În condiţiile economiei contemporane, circulaţia liberă a capitalurilor este o realitate, iar numeroase persoane fizice şi juridice desfasoara activităţi diverse, din care obţin venituri sau deţin averii în mai multe ţări. Întrucât fiecare dintre statele în cauză poate revendica jurisdicţia fiscală, parţială sau totală asupra persoanelor în cauză, acest fapt generează coexistenţa mai multor sisteme fiscale complementare, determinând astfel o dubla sau uneori multipla impozitare a veniturilor respective. Cunoaşterea temeinică a practicii fiscale internaţionale are o importanţă deosebita in realizarea procesului de lărgire a cooperării ecoomice si financiare dintre acestea. Dubla impunere juridică poate deveni la un moment dat, o piedică în amplificarea relaţiilor economice,financiare,de credit dintre diferite ţări. Astfel dubla impunere reprezintă o problemă mondială perpetuă, ce generează creşterea presiunii fiscale şi apariţia evaziunii fiscale, frânează desfăşurarea activităţii economice, diminuează atractivitatea investiţională şi, ca rezultat, minimizează resursele financiare atrase de la agenţii economici în bugetul de stat. ...
Comentariul tau va fi primul
09:00Curs: Dubla impunere Profesor: Visanu Tatiana