Tema 3: Bunurile publice - Vaculovschi Dorin

Extras din document

1. Noţiune de bunuri publice 2. Problema supraaglomerării şi teoria cluburilor 3. Cererea de bunuri publice 4. Problema “călătorului clandestin” sau a “epuraşului” 5. Statul ca furnizor de bunuri economice 6. Bunurile sociale în condiţiile perioadei de tranziţie 1 Notiune de bunuri publice Producerea bunurilor şi serviciilor publice reprezintă una din cele mai importante activităţi economice ale sectorului public, iar ponderea cheltuielilor sectorului public destinate producerii bunurilor publice este cea mai mare în totalul cheltuielilor publice. În acelaşi context veniturile şi cheltuielile sectorului public sunt orientate spre satisfacerea cât mai deplină a necesităţilor indivizilor în bunuri publice. De exemplu, una din principalele funcţii ale statului este asigurarea securităţii. Dacă indivizii şi-ar fi asigurat securitatea de sinestătător, s-ar fi produs un eşec al pieţei cu externalităţi pozitive extrem de mari. Securitatea statului precum şi alte astfel de bunuri sunt considerate bunuri publice. Bunurile publice pot fi atât bunuri materiale, cât şi servicii. De cele mai dese ori ele sunt concretizate în servicii şi nu se aseamănă cu mărfurile obişnuite. Cu toate acestea, bunurile publice sunt bunuri economice reale, deoarece ele posedă, pe de o parte o anumită utilitate, iar pe de altă parte, pentru producerea şi prestarea lor sunt necesare anumite cheltuieli. Bunurile publice sunt acele bunuri care se caracterizează prin două proprietăţi principale: Non-rivalitatea - creşterea numărului de utilizatori ai bunului dat nu conduce la scăderea utilităţii individuale a fiecăruia din utilizatori; Non-excluderea - limitarea accesului utilizatorilor la aceste bunuri este practic imposibilă; Bunurile ce nu posedă aceste proprietăţi sunt considerate bunuri private. Non-rivalitatea este, în fond, cazul extrem al externalităţii pozitive. Practic întreaga populaţie a ţării se foloseşte de sistemul de securitate împotriva incendiilor, împotriva agresiunii militare etc. Creşterea numărului utilizatorilor acestor servicii nu necesită numaidecât o mărire a cantităţii lor. Astfel, cheltuielile marginale pentru prestarea bunului social unui individ sunt egale cu zero, iar creşterea numărului utilizatorilor reprezintă o îmbunătăţire Pareto. Prin consecinţă, principiul de non-rivalitate specific bunurilor publice poate conduce la unele fenomene nespecifice economiei de piaţă: dacă un individ doreşte să utilizeze un bun public şi nu este gata să plătească pentru acesta, el poate să-l utilizeze în mod gratuit. Non-excluderea reprezintă situaţia în care producătorul nu are posibilitatea de a presta bunul său numai acelor consumatori care plătesc pentru el. Orice sancţionare a rău-platnicilor poate afecta şi consumatorii conştienţi, iar îmbunătăţirea Pareto nu se va realiza, deoarece producătorul de bunuri publice nu-şi poate delimita relaţiile sale cu fiecare din consumatori în parte.