Codul de procedura fiscala al Republicii Moldova - Vacarciuc

CURSUniversitate IMI-NOVA Caiet Nu este specificat

preview iconExtras din document

Articolul 1. Legislaţia cu privire la procedura fiscală (1) Legislaţia de procedură fiscală a Republicii Moldova reglementează raporturile juridice fiscale privind administrarea fiscală şi alte principii generale de determinare şi percepere a împozitelor şi taxelor. (2) Legislaţia de procedură fiscală se compune din prezentul cod şi din alte acte legislative şi normative în domeniu, care trebuie să corespundă dispoziţiilor prezentului cod. (3) În cazul apariţiei unor contradicţii între normele prezentului cod şi prevederile Constituţiei Republicii Moldova, se aplică prevederile Constituţiei, iar în caz de neconcordanţă între normele prezentului cod şi cele ale unei alte legi organice, se aplică reglementările legii adoptate ulterior legii în cauză. (4) Dacă un tratat internaţional, la care Republica Moldova este parte, stipulează alte reguli şi prevederi decît cele prevăzute de legislaţia de procedură fiscală a Republicii Moldova, se aplică regulile şi prevederile tratatului internaţional. Articolul 2. Sarcinile legislaţiei de procedură fiscală (1) Sarcinile legislaţiei de procedură fiscală constau în apărarea şi realizarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor şi asociaţiilor acestora, a intereselor întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, precum şi apărarea orînduirii statale şi constituţionale a Republicii Moldova în domeniul fiscalităţii. (2) În scopul realizării acestor sarcini, legislaţia de procedură fiscală determină mecanisme, metode şi tehnici unice de administrare fiscală, obligatorii şi opozabile tuturor subiecţilor raporturilor de drept fiscal. ...

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Curs: Codul de procedura fiscala al Republicii Moldova Profesor: Vacarciuc