DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA MOŞTENIRE - V. Gisca

CURSUniversitate ASEM Caiet Drept Civil

preview iconExtras din document

ANUNŢAREA OBIECTIVELOR: 1. Noţiunea de moştenire 2. Data deschiderii moştenirii 3. Locul deschiderii moştenirii 4. Condiţiile cerute pentru a moşteni 1. Noţiunea de moştenire Termenul de succesiune în dreptul civil este susceptibil de mai multe înţelesuri. Astfel, printr-o primă accepţiune (mai largă), ce depăşeşte înţelesul termenilor de ”moştenire” sau ”ereditate”, prin succesiune se înţelege orice transmisiune de drepturi, de la o persoană la alta, fie prin acte între vii, fie pentru cauză de moarte. În accepţiunea restrânsă – şi acesta este sensul avut în vedere în materia succesiunilor – prin succesiune sau moştenire înţelegem o transmisiune a patrimoniului, a unor fracţiuni a acestuia, ori a unor bunuri sau valori determinate, care au aparţinut unei persoane fizice decedate, către una sau mai multe persoane fizice, în viaţă, către una sau mai multe persoane juridice sau către stat, în baza unor norme de drept prestabilite. Normele juridice civile care reglementează moştenirea sunt aplicabile numai în cazul încetării din viaţă a unei persoane fizice şi nicidecum în cazul încetării existenţei unei persoane juridice. Marele civilist român Francisk Deak ne spune că, prin noţiunea de moştenire se mai desemnează şi patrimoniul care se transmite la moartea unei persoane. Persoana decedată al cărei patrimoniu se transmite prin succesiune se mai numeşte şi de cujus, prescurtare a expresiei romane - de cujus successione agiutur (cel despre a cărui moştenire este vorba). Persoanele care dobîndesc în tot sau în parte patrimoniul celui care a lăsat moştenirea sunt denumite generic ”succesori” sau ”moştenitori”. Succesiunea, după izvorul ei, este de două feluri: - legală şi – testamentară. Moştenirea este denumită – legală , în cazul în care transmisiunea din cauză de moarte are loc în temeiul legii (art1499 Cod civil al Republicii Moldova). Moştenirea este denumită - testamentară, în cazul în care transmisiunea moştenirii are loc pe baza testamentului.

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Curs: DISPOZIŢII GENERALE CU PRIVIRE LA MOŞTENIRE Profesor: V. Gisca