Paragrafele ce urmeaza contin însemnările pe baza carora (divagand sau comentand) au fost realizate cursuri sustinute la sectia de masterat de la Facultatea de Matematica, Universitatea “Al. I. Cuza”, Iasi. Au fost avute in vedere acele elemente ce pot avea legatura (nu neaparat explicita) cu latura expozitiva, legata de invatarea matematicii, cu stabilirea conţinuturilor matematice ce se subsumează unor obiective culturale generale, cu înlăturarea obstacolelor, asperităţilor (găsirea a ceea ce putem numi “cale republicană, democratică” în matematică) din drumul ce trebuie parcurs în vederea asimilării acestor conţinuturi în procesul de învăţământ (astfel spus cu didactica matematică). Prin învăţământ se înţelege un proces de asimilare, de acomodare – formare continuă, de creare a unui sistem de cunoştinţe (succesiune ordonată de concepte care implică şi interconexiuni între concepte în care roluri importante au şi acţiunea, concretul, intuiţia),
Comentariul tau va fi primul
Curs: ITINERARII MATEMATICE Universitate: UST