Bazele merceologiei - USARB

CURSCaiet Merceologie Profesor Nu Este Specificat

preview iconExtras din document

Metode şi modalităţi de cercetare în merceologie Cercetarea complexă a variatelor mărfuri reclamă o largă paletă de metode, aplicabile diferenţiat în funcţie de situaţia concretă, natura cercetării, precizia şi justeţea rezultatelor şi resursele (materiale, financiare, umane, de timp) disponibile. Fiind o disciplină cu o arie problematică deosebit de largă, este evident că un loc important îl ocupă metodele generale de cercetare, respectiv analiza şi sinteza. Analiza presupune descompunerea unui sistem, produs sau concept în elementele componente în vederea studierii separate şi treptate a acestora. Operaţia se face mintal sau material. În studiul mărfurilor se folosesc frecvent ambele variante, îndeosebi analiza materială care are mai multe aplicaţii, cele mai frecvente fiind analizele chimice şi analizele fizice. În urma cercetări prin analiză se stabileşte, după caz, compoziţia, structura, alcătuirea mecanismelor de compunere, etc. cercetările analitice sunt foarte larg utilizate în domeniul mărfurilor şi sunt caracterizate de justeţe şi precizie bună şi foarte bună, dar şi de neajunsuri legate de nivelurile ridicate ale duratei, echipamentelor, calificării şi costurilor pe care le presupun. Cercetarea modernă beneficiază de echipamente care compensează unele dezavantaje, cum sunt cele legate de durata determinărilor şi caracterul rezultatelor, în schimb reclamă tehnică foarte costisitoare. Pentru astfel de analize sunt necesare cantităţi infime de substanţă şi de reactivi („analize în picătură” sau „microanalize”), durata analizei reducându-se uneori la nivelul secundelor („analize instantanee”), putându-se efectua simultan seturi numeroase de teste în condiţii riguros unitare. Echipamentele respective sunt reduse dimensional şi, de regulă, conectate unor sisteme de calcul şi de evidenţiere multiformă (imprimante, monitoare, etc.) a rezultatelor, economisind un

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Curs: Bazele merceologiei Universitate: USARB