Consideraţii preliminare Cel mai adesea, urmărim să caracterizăm prin indicatori statistici — măsuri cantitative —datele statistice pe care le avem la dispoziţie. Scopul capitolului următor este săprezinte indicatorii statistici, primari şi derivaţi, simpli şi sintetici, ce se folosesc în mod frecvent pentru caracterizarea statisticăa seriilor statistice. Vom putea, astfel, săanalizăm tendinţa centrală, dar şi variabilitatea datelor, forma distribuţiilor şi concentrarea datelor. Să notăm şi faptul că, datorită particularităţilor lor, indicatorii statistici ai seriilor cronologice vor fi trataţi într-un capitol distinct. Noţiuni teoretice 3.1. INTRODUCERE În acest capitol, vom continua să examinăm modalităţile prin care putem să rezumăm seturile de date statistice, în aşa fel încât trăsăturile lor esenţiale să poată fi puse în evidenţă. În capitolele precedente, am învăţat cum să grupăm datele brute într-o formă mai uşor de interpretat şi cum să construim diferite reprezentări grafice ale datelor sistematizate. Având la dispoziţie un set de date numerice, am început analiza statistică prin determinarea valorii maxime şi valorii minime, apoi am determinat o distribuţie de frecvenţe, histograma şi poligonul frecvenţelor. Aceste instrumente au permis identificarea formei aproximative a distribuţiei şi au indicat în jurul cărei valori sunt mai concentrate nivelurile individuale ale variabilei. ...
Comentariul tau va fi primul
Curs: Analiza si descrierea numerica a seriilor statistice univariate Profesor: Topala Oleg