Dreptul familiei reuneşte normele juridice care reglementează raporturile personale şi cele patrimoniale izvorâte din căsătorie, rudenie, adopţie, precum şi din alte relaţii asimilate de lege, sub unele aspecte, relaţiilor de familie. Ca ramură de drept, apartenenţa sa la dreptul privat este incontestabilă. Unele particularităţi ale dreptului familiei sunt evidenţiate prin aplicarea criteriilor subsidiare de diviziune, precum calitatea subiectelor, caracterul normelor juridice, natura sancţiunilor. Astfel, subiectele raporturilor de dreptul familiei au o anumită calitate izvorâtă din raporturile de familie sau din raporturi asimilate acestora, ceea ce – numai cu referire la drepturile personale nepatrimoniale, de altfel precumpănitoare în dreptul familiei – reduce nivelul de abstractizare a conţinutului unor drepturi subiective, precum dreptul la nume. Din punct de vedere al caracterului normelor aparţinând dreptului familiei, este de semnalat ponderea normelor imperative în defavoarea celor dispozitive, predominante în dreptul civil. Relaţiile de familie nu sunt de interes exclusiv privat, astfel că, de regulă, opţiunea unei anumite conduite nu este lăsată la aprecierea părţilor. În fine, având ca reper specificul sancţiunilor aplicabile în cazul abaterii subiectului de la conduita prescrisă, caracteristica definitorie a sancţiunii civile este natura sa restitutivă, reparatorie, în scopul declarat al restabilirii situaţiei anterioare fiindcă, potrivit dispoziţiei cu valoare de principiu înscrisă în art. 998 Cod.civ., „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”. Dată fiind natura relaţiilor de familie, majoritatea textelor din Codul familiei conţin doar o reglementare generică, fără detalieri privind conţinutul concret al drepturilor şi obligaţiilor stabilite, astfel că măsurile punitive sunt, de regulă, indirecte. Membrii familiei sunt datori să-şi acorde unul altuia sprijin moral (art. 2 Cod. fam.), dar asistenţa morală nu poate fi obţinută printr-o intervenţie coercitivă nemijlocită, în cazul soţilor alternativa fiind desfacerea căsătoriei şi, implicit, stingerea ex nunc a drepturilor şi obligaţiilor reciproce dintre aceştia. ...
Comentariul tau va fi primul 
Curs: Dreptul familiei - Suport de curs Profesor: Tighineanu Alexandra