Comerţul exterior si cooperarea economică internaţională - Stratuta

CURSUniversitate USARB Caiet Economie

preview iconExtras din document

În epoca noastră, nici o ţară, indiferent de mărimea sau bogăţiile sale, nu-şi poate asigura toate produsele de care are nevoie numai din producţia proprie. Ca urmare, fiecare ţară este nevoită să desfăşoare o activitate de comerţ exterior. Activitatea de comerţ exterior cuprinde: în raporturile cu străinătatea privind vânzarea-cumpărarea sau schimburile de mărfuri, prestările de servicii, transporturile şi expediţiile internaţionale, proiectarea şi executarea de lucrări, asistenţă sau colaborare tehnică, vânzarea sau cumpărarea de licenţe pentru folosirea brevetelor de invenţii sau a procedeelor tehnologice, consignaţia sau depozitul, reprezentarea şi comisionul, operaţiunule financiare, asigurările şi turismul şi, în general, orice acte sau fapte de comerţ. După cum observăm, activităţii de comerţ exterior i se atribuie un conţinut foarte larg: alături de formele tadiţionale de comerţ exterior se include şi cooperarea economică şi tehnico-ştiiţifică. Formele tradiţionale de comerţ exterior sunt: a) importul de mărfuri, care reprezintă totalitatea operaţiunilor cu caracter comercial prin care se cumpără mărfuri din alte ţări şi se aduc în ţară pentruconsumul productiv şi neproductiv; într-un sens mai larg, în cadrul importului se include şi aşa-numitul import invizibil, adică serviciile procurate de o anumită ţară din alte ţări în domeniile transporturilor, asigurărilor, creditului, turismului, licenţelor etc. ; b) exportul de mărfuri, care reprezintă totalitatea operaţiunilor cu caracter comercial prin care o parte din mărfurile produse sau prelucrate într-o ţară se vând în alte ţări; într-un sens mai larg, şi exportul cuprinde aşa-numitul export invizibil. În vederea favorizării schimburilor noastre economice cu diferite state s-a decis introducerea tarifului vamal. Acesta reprezintă un sistem de taxe vamale care se aplică, de regulă, asupra mărfurilor importate, diferenţiat, pe categorii de mărfuri şi pe ţări, în funcţie de interesele economice ale ţării noastre. ...

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Curs: Comerţul exterior si cooperarea economică internaţională Profesor: Stratuta