Impozite directe si indirecte - Rotaru

Extras din document

Impozitele directe reprezintă cea mai veche şi mai simplă formă de impunere, fiind folosite încă din antichitate, ele cunoscând însă o extindere şi o diversificare deosebită în epoca modernă, odată cu apariţia şi evoluţia capitalismului. Impozitele directe sunt impozite care se aşază fie pe anumite obiecte materiale sau desfăşurarea unor genuri de activităţi, fie pe venit sau avere. Până la începutul secolului XX au fost predominante impozitele reale după care, locul acestora a fost luat de impozitele personale (pe venit şi pe avere). a. Impozitele de tip real au cunoscut o largă răspândire în perioadacapitalismului ascendent, când pământul constituia baza bogăţiei şi principalul mijloc de producţie, introducându-se astfel impozitul funciar (pe pământ). Pentru stabilirea mărimii acestuia se foloseau diferite criterii, ca, de exemplu : numărul plugurilor utilizate în vederea lucrării pământului, întinderea terenurilor cultivate şi calitatea acestora, mărimea arenzii, preţul pământului, etc. Asemenea criterii nu permiteau însă stabilirea reală şi corectă a capacităţii de plată a proprietarului funciar, deoarece se aveau în vedere numai unii dintre factorii care influenţau nivelul producţiei agricole. Astfel că, un pas important în stabilirea mai aproape de realitate a impozitului funciar l-a constituit introducerea cadastrului, care reprezenta atât acţiunea de descriere a bunurilor funciare din fiecare localitate, cu menţionarea veniturilor pe care le produc, cât şi registrele în care figurează înscrişi contribuabilii cu bunurile lor, pe baza cărora se stabileau impozitele directe. Cu timpul, clădirile devin alături de pământ o altă formă importantă a averii imobiliare, introducându-se astfel impozitul pe clădiri. Acest impozit se stabilea în funcţie de numărul şi destinaţia camerelor, suprafaţa construită, numărul uşilor şi ferestrelor, suprafaţa curţii interioare, chiria. Dezvoltarea manufacturilor, a fabricilor, a comerţului şi desfăşurarea altor activităţi libere au dus la creşterea numărului meşteşugarilor, fabricanţilor, comercianţilor şi a liber-profesioniştilor. Pentru impunerea acestora, s-a introdus impozitul pe activităţile industriale, comerciale şi profesiile libere. La calculul acestui impozit se ţinea cont de : mărimea localităţii în care întreprinderea îşi desfăşura activitatea, natura activităţii (atelier, fabrică, comerţ cu ridicata, comerţ cu amănuntul), mărimea capitalului, numărul muncitorilor.