Evoluţia financiară globală în ultimile decenii a condus la creşterea consideraţiilor financiare în politicele economice. În special, actuala criză financiară internaţională a evidenţiat faptul că nu avem încă un cadru fiabil şi eficace pentru asigurarea stabilităţii financiare. Pericolul în asigurarea stabilităţii economice globale este cauzat de disfuncţionalităţile de pe pieţele monetare şi de credit şi de slăbirea stabilităţii sistemului bancar internaţional. Totodată în această perioadă s-a manifestat o creştere a conştientizării efectelor şocurilor financiare asupra creşterii economice şi a modului în care sectoare financiare slabe sau aflate în dificultate pot propaga şocuri în cadrul economiei reale, viteza cu careşocurile care apar într-un sistem financiar se pot răspândi în alte sectoare, amploare pe care le pot lua aceste şocuri, precum şi impactul lor asupra sistemele financiare din diferite ţări. Între timp asigurarea stabilităţii financiare este acum recunoscută ca o parte importantă a menţinerii stabilităţii macroeconomice şi monetare, şi la fel de importantă pentru realizarea unei creşteri economice durabile. Mai mult decât atât băncile centrale ale ţărilor cu economie avansată, precum şi Fondul Monetar Internaţional, nu ezită să aloce resurse considerabile pentru monitorizarea şi evaluarea stabilităţii financiare şi pentru publicarea de rapoarte de stabilitate financiară. Cât priveşte conceptului de stabilitatea financiară, dezvoltarea lui s-a început relativ nu demult, ceea ce ne demonstrează inexistenţa unui punct de vedere comun cu privire la conţinutul conceptului de „ stabilitate financiară”. Drept exemplu, pot servi declaraţiile şefilor autorităţilor monetare centrale şi a economiştilor cunoscuţi. Accentul notelor acestora adesea deplasându-se de la noţiunea de „stabilitate financiară” la noţiunea opusă de „instabilitate financiară” sau „criză financiară”. ...
Comentariul tau va fi primul
Curs: Caracteristicile concepuale ale stabilităţii financiare a sistemului financiar Obiect: Reglementarea si Supravegherea Bancara