Analiza juridică a contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă - Popov Adrian

CURSUniversitate USPEE Caiet Drept Civil

preview iconExtras din document

Atât pentru legislaţia Republicii Moldova, cât şi pentru legislaţia fostelor republici unionale, acest contract este relativ nou, apărut iniţial în codurile civile adoptate în anii 1964-1965. Recunoaşterea şi reglementarea lui juridică a fost condiţionată de viaţa cotidiană. Mai mult ca atât, practica aplicării contractului de întreţinere pe viaţă a demonstrat necesitatea, utilitatea şi raţionalitatea lui.1 Contractul de întreţinere pe viaţă reprezintă un interes deosebit pentru oamenii în etate, pentru bolnavi, invalizi, ale căror pensii şi indemnizaţii nu acoperă nici pe departe necesităţile vitale. Aceste persoane, având posibilitatea de a încheia un asemenea contract, sunt asigurate cu cele mai importante condiţii de viaţă până la deces.2 Deosebit de important este acest contract la etapa actuală, când o bună parte dintre cetăţeni sunt plecaţi peste hotare lăsându-i tară îngrijire şi atenţia corespunzătoare pe cei apropiaţi. Legislaţia civilă vine în ajutorul acestora din urmă prin reglementarea raporturilor legate de înstrăinarea bunurilor cu condiţia întreţinerii pe viaţă ca o posibilitate şi un mijloc eficient de subzistenţă pentru aceste persoane. Codul civil al Republicii Moldova3 în Titlul III, Capitolul IV, intitulat „Înstrăinarea bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă", cuprinde opt articole (art.839-846) care expres reglementează contractul respectiv. Potrivit art.839 C. civ. RM, în baza contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă, o parte (beneficiarul întreţinerii) se obligă să dea celeilalte părţi (dobânditor) în proprietate un bun imobil sau mobil, iar dobânditorul se obligă să asigure beneficiarului întreţinere în natură - locuinţă, hrană, îngrijire şi ajutorul necesar pe timpul cât va trăi, precum şi înmormântarea ...

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Curs: Analiza juridică a contractului de înstrăinare a bunului cu condiţia întreţinerii pe viaţă Profesor: Popov Adrian