Articolul 1. Domeniul de reglementare (1) Prezenta lege stabileşte statutul, sarcinile şi responsabilităţile executorilor judecătoreşti, modul de organizare profesională şi de autoadministrare, relaţiile lor cu autorităţile publice, cu organizaţii publice sau private. (2) Sub incidenţa prezentei legi se află executorii judecătoreşti care efectuează acţiuni procedurale pentru executarea documentelor executorii în conformitate cu dispoziţiile Codului de executare, ale Codului de procedură civilă şi ale altor acte legislative şi normative, autorităţile publice şi organizaţiile implicate în activitatea executorului judecătoresc. Articolul 2. Activitatea executorului judecătoresc (1) Executorul judecătoresc este persoană fizică învestită de stat cu competenţa de a îndeplini activităţi de interes public prevăzute de prezenta lege şi de alte legi. În exercitarea atribuţiilor de serviciu, executorul judecătoresc este exponentul puterii de stat. Doar executorul judecătoresc licenţiat şi învestit în condiţiile prezentei legi poate efectua executarea silită. (2) Activitatea executorului judecătoresc nu este activitate de întreprinzător. (3) Activitatea executorului judecătoresc se desfăşoară în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale părţilor în procedura de executare şi ale altor persoane interesate, fără deosebire de rasă
Comentariul tau va fi primul
22:00Curs: Executorii Obiect: OOND