Calitatea – factor determinant al competitivităţii întreprinderii - Oberst Ala

CURSUniversitate ASEM Caiet Managementul Calitatii

preview iconExtras din document

1. Definiţia şi conceptul de calitate. 2. Evoluţia conceptului de calitate. 3. Principalii precursorii în domeniul calităţii 4. Importanţa ridicării calităţii în economia de piaţă § 1 Definiţia şi conceptul de calitate Terminologia din domeniul managementului calităţii i-a preocupat de-a lungul anilor, în mod continuu, pe specialiştii din domeniul producerii de bunuri şi servicii. Expresia „calitate” a fost, este şi va fi cel mai des folosită atunci când intenţionăm să cumpărăm produse sau servicii. Termenul calitatea provine din limba latină, de la cuvântul „qualis”, care poate fi tradus prin expresia „fel de a fi”. Acest sens al calităţii este interpretat din punct de vedere filosofic. Calitatea produselor (serviciilor) a fost în centrul atenţiei oamenilor începând cu apariţia primului proces de schimb, aşa zisul troc, şi a continuat pe parcursul dezvoltării societăţii omeneşti – de la o formaţiune social-economică la alta. Că este aşa o demonstrează şi multitudinea existentă de definiţii date calităţii. Astfel, calitatea este abordată drept: • „totalitatea însuşirilor şi laturilor esenţiale în virtutea cărora un lucru este ceea ce este, deosebindu-se de celelalte lucruri” - Dicţionarul explicativ al limbii române, Editura Academiei, Bucureşti, 1984; • „coerenţa dintre ceea ce există şi ceea ce spunem. Pentru a face calitate, trebuie să fim coerenţi cu noi înşine şi să avem ochii larg deschişi asupra a ceea ce se petrece în lume” - André Bérkoff, scriitor; • „ceea ce clienţii gândesc că este, percep că este şi experimentează că este” - Simha Madhow; • „corespunzător pentru utilizare” - Joseph Moses Juran, cel mai apreciat expert contemporan în managementul calităţii; • „conformitatea cu cerinţele” - Philip Crosby, calitolog american, iniţiatorul conceptului „zero defecte”; • „cel mai bun produs sau serviciu în condiţiile impuse de client” - Armand Feigenbaum, iniţiatorul conceptului „Total Quality Control”; • „măsura în care un ansamblu de caracteristici intrinseci îndeplinesc cerinţele” - SR EN ISO 9000:2000, Sisteme de management al calităţii. Principii fundamentale şi vocabular. ...

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Curs: Calitatea – factor determinant al competitivităţii întreprinderii Profesor: Oberst Ala