Conţinutul activităţii, rolul economic şi funcţiile comerţului cu amănuntul “noţiunea de comerţ cu amănuntul include toate activităţile implicate în vânzarea produselor sau serviciilor direct către consumatorii finali, spre a fi folosite în scopuri personale, necomerciale”. Potrivit părerii specialistului respectiv, “orice organizaţie care practică acest gen de comerţ - fie că este Comerţul cu amănuntul reprezintă un ansamblu de activităţi şi relaţii organizate şi desfăşurate de unităţi specializate pe circulaţia mărfurilor, în scopul aprovizionării consumatorilor sau utilizatorilor finali. Desfăşurând o activitate bine delimitată în procesul distribuţiei mărfurilor, comerţul cu amănuntul prezintă o anumită specificitate. Respectiva specificitate este dată de următoarele elemente: -mărfurile care se vând prin comerţul cu amănuntul sunt destinate în cea mai mare parte consumului individual; -vânzarea-cumpărarea are loc prin intermediul relaţiilor băneşti; - mărfurile se desfac în partizi mici, corespunzător consumului unei persoane sau familii într-o anumită perioadă de timp; - prin vânzarea lor, mărfurile părăsesc sfera circulaţiei, intrând în sfera consumului. Corespunzător caracteristicilor enunţate, în cadrul desfacerilor cu amănuntul se cuprind următoarele categorii de operaţiuni comerciale: -vânzările de mărfuri alimentare, nealimentare, alimentaţie publică realizate prin reţeaua comercială cu plata în numerar sau pe credit; -vânzările de tipărituri (ziare, reviste etc.) pe bază de abonament; - vânzările de bunuri efectuate prin magazinele de consignaţie din depunerile de obiecte făcute de populaţie; -vânzarea unor produse specifice aprovizionării unor categorii de meşteşugari cu regim special de aprovizionare; Analiza rolului economic al comerţul cu amănuntul trebuie să plece de la idea că vânzarea cu amănuntul este indispensabilă în viaţa economică a unei societăţi, deoarece, prin intermediul acesteia, produsele sunt puse la dispoziţia consumatorilor acolo unde aceştia se găsesc şi sunt oferite potrivit posibilităţilor de cumpărare ale acestora. ...
Comentariul tau va fi primul
Curs: Conţinutul activităţii, rolul economic şi funcţiile comerţului cu amănuntul Profesor: Niculita Elena