Situaţiile financiare cu scop general (numite „situaţii financiare”) sunt acelea menite să satisfacă nevoile utilizatorilor care nu sunt în situaţia de a impune unei entităţi să întocmească rapoarte adaptate nevoilor lor specifice de informaţii. Scopul situaţiilor financiare Situaţiile financiare sunt o reprezentare structurată a poziţiei financiare şi a performanţei financiare ale unei entităţi. Obiectivul situaţiilor financiare este de a oferi informaţii despre poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie ale unei entităţi, utile pentru o gamă largă de utilizatori în luarea deciziilor economice. Situaţiile financiare prezintă, de asemenea, rezultatele gestiunii resurselor, sarcină încredinţată conducerii entităţilor. Setul complet de situaţii financiare: (a) situaţia poziţiei financiare la finalul perioadei; (b) situaţia rezultatului global pe perioadă; (c) situaţia modificărilor capitalurilor proprii pe perioadă; (d) situaţia fluxurilor de trezorerie pe perioadă; (e) notele cuprinzând politicile contabile semnificative şi alte informaţii explicative; (ea) informaţii comparative pentru perioada precedentă; şi (f) o situaţie a poziţiei financiare la începutul perioadei precedente în care entitatea aplică retroactiv o politică contabilă sau realizează o retratare retroactivă a elementelor din situaţiile sale financiare, sau atunci când reclasifică elementele din situaţiile sale financiare.
Comentariul tau va fi primul
Curs: Raportarea financiară cu scop general conform cu IFRS Profesor: Nederita