Mercelogie - Nechiforov Violeta

Extras din document

Proprietăţile fizice mai importante sunt: masa specifică, proprietăţile termice, optice şi electrice. Masa specifică variază între 2-8 g/cm3 în funcţie de compoziţia chimică. Astfel, sticla cu un conţinut mai mare de oxizi ai metalelor grele au o masă specifică mai mare decât cele care au un conţinut mai mare în oxizi alcalini. Proprietăţile termice sunt determinate de comportarea sticlei faţă de căldură. Conductibilitatea termică a sticlei este redusă, ea fiind considerată un izolator termic; Dilatarea termică este influenţată de compoziţia sticlei. Coeficientul de dilatare termică este redus când sticla are un conţinut bogat de dioxid de siliciu, conţinutul mai mare în oxizi de sodiu şi potasiu măreşte coeficientul de dilatare termică. Stabilitatea termică reprezintă proprietatea sticlei de a rezista la variaţii mari şi rapide de temperatură, fără a se distruge (se mai numeşte rezistenţă la şoc termic). Proprietăţile optice ne arată comportarea faţă de lumină şi sunt exprimate prin transmisia luminii, absorbţia luminii, indicele de reflexie şi refracţie. Transmisia luminii se exprimă prin coeficientul de transmisie, care cu cât este mai mare cu atât sticla este mai transparentă. Absorbţia luminii se exprimă prin coeficientul de absorbţie (care este invers proporţional cu transmisia), astfel când razele de lumină sunt absorbite parţial, sticla este translucidă, iar când sunt absorbite total, sticla este opacă. Indicele de reflexie se exprimă prin coeficientul de reflexie a luminii, care la sticla obişnuită de geam este egal cu 4 %. Indicele de refracţie este dependent de natura oxizilor şi de proporţia lor în sticlă, astfel oxizii de plumb, bariu, zinc măresc indicele de refracţie (are valori mari la sticla cristal). Conductibilitatea electrică a sticlei este redusă, ea fiind considerată un bun izolator. Proprietăţile mecanice ale sticlei sunt: duritatea, elasticitatea, fragilitatea, rezistenţa.