Activitatea economică şi elementele ei de bază. Nevoi si resurse. - Lungu Tatiana

CURSUniversitate ULIM Caiet Doctrine Economice

preview iconExtras din document

Nevoile umane şi clasificarea lor Existenţa şi dezvoltarea omuluui au presupus şi presupun satisfacerea unor multiple nevoi. Ele apar sub formă de dorinţe, aşteptări, aspiraţii ale oamenilor – latura subiectivăa necesităţilor, iar fixate în conştinţa oamenilor şi intrate în obiceiurile lor, nevole capătă un caracter obiectiv. Nevoia apare ca element esenţial al motivaţiei şi reprezintă un motor al oricărui mecanism economic. Multitudinea lor nu poate fi satisfăcută cu bunurile luate de natură, decât într-o măsură foarte mică. Majoritatea lor trebuie creată prin muncă, activitate prin care şi în care oamenii, pornind de la necesităţile lor, îşi determină interesele, caută şi creează mijloace corespunzătoare pentru atingerea scopurilor propuse. Prin nevoi umane înţelegem un ansamblu de cerinţe materiale, economice, sociale, spirituale de mediu ecologic ale vieţii şi activităţii oamenilor. Nevoile umane devin efective în funcţie de condiţiile de producţie existente la momentul dat, precum şi de nivelul de cultură şi civilizaţie al popoarelor şi indivizilor. Ele apar ca nevoi sociale, deoarece cerinţele izvorăsc în condiţiile de viaţă ale oamenilor, respectiv din necesităţile de consum ale acestora. Economia politică are ca scop de a cerceta, în primul rând, nevoile economice, iar pentru ca ele să devină economice, e necesar să se respecte trei condiţii: • să existe bunuri disponibile şi accesibile; • bunurile să fie relav rare; • existenţa unei pieţe (de confruntare a cererii şi ofertei). ...

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Curs: Activitatea economică şi elementele ei de bază. Nevoi si resurse. Profesor: Lungu Tatiana