Costul de productie - Lucia

Extras din document

6. COSTUL DE PRODUCŢIE Desfăşurarea neîntreruptă a activităţii economice presupune un consum continuu de factori de producţie. În condiţiile limitării cantitative a acestora, firmele aleg categoriile şi cantităţile de bunuri care vor fi produse şi optimizează combinarea factorilor de producţie disponibili cu obiectivul de a maximiza profitul economic obţinut. Maximizarea profiturilor se poate realiza însă numai prin minimizarea costurilor. 6.1 Natura şi funcţiile costului de producţie Atunci când economiştii vorbesc despre cost, ei se referă, după cum s-a arătat şi în capitolul 1, la costul de oportunitate al producerii unui bun sau serviciu. De fiecare dată când alegem să producem un bun sau un serviciu renunţăm la alte utlizări pe care le-am putea da resurselor consumate. De aceea, costul oricărei resurse productive într-o anumită utilizare este maximul pe care aceasta resursă l-ar putea produce într-o utilizare alternativă. Acesta este motivul pentru care costurile istorice sunt irelevante. Un exemplu va clarifica această ultimă afirmaţie. Popescu a moştenit un teren de 500 m2 în Bucureşti. În 2005, un teren în aceeaşi zonă are preţul de 1000 euro/m2. Popescu se gândeşte ca pe terenul respectiv să construiască sediul firmei personale. Care este costul terenului pentru noua firmă? Costul istoric, cel la care Popescu a „cumpărat” terenul este zero. Cu toate acestea, dacă Popescu ar vinde terenul său, în 2005, ar obţine 1000 euro/m2 X 500 m2= 500000 euro. Suma maximă pe care terenul ar genera-o într-o utilizare alternativă este costul de oportunitate al utilizării terenului pentru firmă. Acest cost este identic cu cel pe care Popescu l-ar suporta dacă ar trebui să cumpere terenul de pe piaţa imobiliară în 2005. Costul istoric este irelevant. Factorii de producţie utilizaţi în activitatea economică provin, de regulă, de la alţi agenţi economici, pentru care producătorul face cheltuieli cu cumpărarea lor. Totodată, în economia de piaţă, întreprinzătorul producător poate utiliza resurse proprii pentru care nu face cheltuieli către terţe persoane. Pentru a delimita cele două surse de provenienţă a factorilor de producţie, se utilizează noţiunile de cost explicit şi cost implicit. Costurile de oportunitate care iau forma unei plăţi monetare explicite către proprietarii factorilor de producţie se numesc costuri explicite. Costurile de oportunitate care nu necesită o plată monetară de către firmă se numesc costuri implicite. Costurile implicite nu se regăsesc întotdeauna în costurile