Taxa pe valoarea adăugată (T.V.A) este un impozit indirect, care se aplică asupra cifrei de afaceri. În Republica Moldova reprezintă un impozit general de stat. Prin intermediul T.V.A se colectează la buget o parte din valoarea mărfurilor produse (serviciilor prestate, lucrărilor executate) în republică sau importate. T.V.A. a fost instituită în RM la 01.01.1992, înlocuind impozitul pe circulaţia mărfurilor. Pe tot parcursul de existenţă T.V.A. a suferit multiple modificări care în mod direct şi indirect influenţa negativ activitatea economică a agenţilor economici şi situaţia materială a populaţiei. În scopul de a stabiliza acest impozit a fost adoptat un nou conţinut al legislaţiei şi reflectat în Codul Fiscal al RM (Titlul III). Conform prevederilor titlului III al codului fiscal subiecţi impozabili cu T.V.A. sunt: persoanele fizice şi juridice care efectuiează livrări impozabile pe piaţa internă şi la export şi sunt înregistrate sau trebuie să fie înregistrate în conformitate cu prevederile CF (art. 112); persoanele fizice şi juridice care importa mărfuri, cu excepţia persoanelor fizice care importă mărfuri de uz sau consum personal, valoarea cărora nu depăşeşte limitele stabilite de legislaţia în vigoare, indiferent de faptul înregistrării în calitate de subiect al T.V.A. pe teritoriul RM persoanele fizice şi juridice, care importă servicii considerate ca livrări impozabile efectuate de persoanele menţionate. Obiectele impozabile constituie: 1. Livrarea de către subiecţii impozabili a mărfurilor şi serviciilor, care reprezintă rezultatul activităţii lor de întreprinzător în RM. Livrare de mărfuri se consideră: 1.transmiterea dreptului de proprietate asupra mărfurilor prin comercializarea lor, schimb, transmitere gratuită, transmitere cu plată parţială; achitarea salariului în expresie naturală; alte plăţi în expresie naturală; transmiterea mărfurilor puse în gaj în proprietatea deţinătorului gajului livrare (prestare) de servicii reprezintă activitatea de prestare a serviciilor materiale şi nemateriale, de consum şi de producţie, inclusiv darea proprietăţii în arendă; transmiterea dreptului (inclusiv pe bază de leasing) privind folosirea oricăror mărfuri contra plată, cu plată parţială sau gratuit; executarea lucrărilor de construcţii şi montaj, de reparaţie, de cercetări ştiinţifice, de construcţii experimentale şi a altor lucrări. 2. Exportul mărfurilor şi serviciilor Export de mărfuri contituie scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal al RM în conformitate cu legislaţia în vigoare. Export de servicii reprezintă prestarea de către persoanele juridice şi fizice rezidenţi ai RM persoanelor juridice şi fizice nerezidenţi ai RM de servicii, al căror loc de livrare nu este RM 3. Importul mărfurilor şi serviciilor în RM, cu excepţia mărfurilor de consum personal importate de persoane fizice, a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită în legea bugetului pe anul respectiv. ...
Comentariul tau va fi primul 
Curs: Taxa pe valoare adăugată (TVA) Profesor: Lisnic L.