Educatia copiilor - Liceul E. Alistar

CURSCaiet Educatia Civica Profesor Diacon Vasile

preview iconExtras din document

Cele mai grele cuvinte, cele mai mari dezamăgiri le avem mai ales de la cei pe care îi iubim. În virtutea acestei iubiri, ne permitem să fim uneori incredibil de duri. Într-o zi, din nu mai ştiu ce motive, eram nu supărată, ci furioasă, iar când copilul a venit să mă întrebe dacă ieşim şi noi pe afară, am răcnit cu toată mânia pe care o aveam în mine: „Dispari! Lasă-mă în pace, nu vezi că am treabă!?“ Nu, chiar nu vedea, a venit doar să întrebe ceva. El nu ştia la ce mă gândeam, nu era problema lui, însă a primit efectul furiei mele. Un răcnet care l-a speriat, care l-a făcut să se teamă de mine, de ceea ce aş putea face, de necunoscut; poate a crezut că din vina lui sunt supărată, poate chiar a început să se teamă de mine, mama lui, care, din senin, poate deveni furioasă, care este imprevizibilă, pe care nu se poate baza.

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Curs: Educatia copiilor Universitate: Liceul E. Alistar