Banca Centrala - Labliuc Sveatoslav

Extras din document

În prima perioadă a dezvoltării capitalismului nu exista o deosebire clară între băncile centrale (de emisiune) şi băncile comerciale. Băncile comerciale practicau pe larg emiterea bancnotelor ca sursă de mobilizare a mijloacelor băneşti. Pe măsură ce se dezvolta sistemul creditar, evolua procesul de concentrare a emisiunii biletelor de bancă într-un număr restrâns de bănci comerciale mari, pentru ca, în consecinţă, dreptul de monopol asupra emiterii bancnotelor să se atribuie doar unei singure bănci. Apariţia băncilor centrale a fost condiţionată istoriceşte de concentrarea emisiunii biletelor de bancă în mâinile câtorva bănci comerciale dintre cele mai fiabile, care se bucurau de încrederea generală şi ale căror bancnote puteau îndeplini cu succes funcţia de instrument de credit universal în sfera circulaţiei. Statul, promulgând o serie de legi corespunzătoare, sprijinea activ acest proces, căci bancnotele emise pentru împrumuturi de o sumedenie de bănci mărunte, în cazul falimentarii emitenţilor, îşi puteau pierde capacitatea de mijloc de circulaţie. La finele sec.19 – începutul sec.20, în majoritatea ţărilor emisiunea tuturor bancnotelor se concentrase într-o singură bancă, care a început să fie numită Bancă Centrală de Emisiune, iar în etapa actuală se numeşte simplu – Bancă Centrală. Această denumire reflectă rolul băncii pe care îl joacă în sistemul de credit al ţării. Banca Centrală îndeplineşte într-un fel funcţia de subdiviziune organizatorică de bază a sistemului naţional de credit. De-a lungul istoriei, au existat două căi (metode) de înfiinţare a băncilor centrale. Unele dintre bănci au devenit centrale ca urmare a îndelungatei evoluţii istorice. Acest fenomen s-a produs, în primul rând, în ţările ale căror relaţii capitaliste s-au constituit relativ devreme (la mijlocul sec.19 – începutul sec.20). Astfel, Banca Engleză a devenit centru de emisiune în anul 1844, Banca Franceză – în 1848, Banca Spaniolă – în 1874. ...