Lucrarea are ca temă principală raporturile interumane şi procesele care contribuie la realizarea acestora. Pe parcursul a trei secţiuni, autorii se referă la relaţiile apropiate şi competenţele care se impun, relaţiile obişnuite dintre persoane şi raporturile cu un celălalt colectiv. In fiecare capitol se insistă asupra aspectelor definitorii ale fenomenului, iar maniera de a le analiza are la bază cercetările unor specialişti renumiţi din diferite ţări. Exemplele astfel ilustrate vor permite celor interesaţi cunoaşterea tradiţiilor de cercetare, ajutîndu-i să înţeleagă mai bine rolul psihologiei sociale. Serge Moscovici, nume de marcă în cadrul psihologiei sociale, este autor şi coordonator a numeroase lucrări de specialitate care prin originalitatea lor sînt recunoscute atît în mediul universitar european, cît şi în rîndurile unui public larg, preocupat de fenomenele psihosociale.
Comentariul tau va fi primul
Curs: Serge Moscovici - Psihologia Sociala a relatiilor cu celalalt Profesor: Juminski Viorel