Evolutia practicii si gindirii manageriale - Jalencu.M

Extras din document

2 Evoluţia practicii şi gândirii manageriale 2.1 Consideraţii generale privind formarea şi dezvoltarea managementului 2.2 Teorii clasice ale managementului 2.3 Doctrina relaţiilor umane 2.4 Şcoala empirică 2.5 Abordarea sistemică şi situaţională 2.6 Curente moderne în management 2.1. Consideraţii generale privind formarea şi dezvoltarea managementului Etapizarea managementului în devenirea sa ştiinţifică a fost abordată de mulţi oameni de ştiinţă, după criterii diferite, desigur, s-a ajuns la concluzii variate . Philip W. Shay face referiri importante la procesul dezvoltării gândirii despre management şi stabileşte patru etape, astfel: Prima etapă se referă la metoda conducerii ştiinţifice, în care se înscriu lucrările F. W. Taylor, M. Fayol, H. Gantt etc. Etapa se caracterizează prin următoarele: managementul ştiinţific pune accent pe obţinerea unor rezultate maxime cu minimum de efort; managementul utilizat până în anul 1920 s-a bazat pe experimentarea, stabilirea normelor de muncă, planificarea muncii şi respectarea normelor stabilite, iar după 1920 se apelează la cercetarea managementului, la normativele manageriale, controlul managerial şi colaborarea între manageri şi executanţi. Etapa a doua; metoda organizatorică cuprinde anii 1930, când cercetarea managementului a fost axată cu precădere pe probleme de organizare. Practica organizatorică se realizează prin metoda de a organiza de sus în jos, de a asigura cu precădere diviziunea muncii şi repartizarea răspunderilor. Iniţiativa şi aportul de idei, aprofundarea deciziilor erau neglijate. Etapa a treia, managementul bazat pe obiective, cuprinde perioada anilor 1940, când concepţia asupra managementului a evoluat spre considerarea acestuia ca un proces orientat, în general, spre alegerea şi realizarea obiectivelor unei întreprinderi. În această etapă managementul are în vedere şi alte funcţiuni: asigurarea circulaţiei mărfurilor, finanţarea şi politica economică. Perioada se caracterizează prin creştere interesului pentru planificare, pentru fundamentarea ştiinţifică a deciziilor şi se practică o organizare de tip descentralizat.