INTRODUCERE ÎN STUDIUL DOCTRINELOR ECONOMICE - Istoria Gandirii Economice

Extras din document

CAP. 1. INTRODUCERE ÎN STUDIUL DOCTRINELOR ECONOMICE 1.1. Precizări noţionale şi categoriale Privind lucrurile în evoluţia lor procesuală, doctrina reprezintă rezultanta evoluţiei de la idee la gândire şi teorie economică. Ideea economică înseamnă produsul prim de reflectare în mintea omului a realităţii economice. Situat, de la începuturile existenţei sale, în faţa ecuaţiei resurse limitate – nevoi nelimitate, ecuaţie dificilă şi adesea fără soluţii acceptabile, omul a trebuit, din capul locului, să aibă reprezentarea ideatică a economiei pentru a găsi căile şi mijloacele cele mai la îndemână şi mai eficace spre a-şi satisface trebuinţele cu minimum de efort. Este clar că suma acestor idei, acumulate în timp, nu înseamnă, ştiinţa despre economie. Gândirea economică reprezintă procesul de reflectare activă şi raţională în mintea oamenilor a realităţii economice ca şi produsul acestei reflectări. Produsul se poate situa la niveluri diferite în funcţie de calitatea informaţiei deţinute şi prelucrate ca şi cea a „laboratorului” în care are loc procesul; o minte informată, dotată nativ şi instruită „produce” un rezultat de o calitate superioară. Teoria economică constituie, tocmai un rezultat superior al procesului de gândire. Ea este deci un elaborat care, în forma unui studiu documentar, îşi propune dezvăluirea cauzelor, esenţei şi legilor de mişcare care guvernează evoluţia fenomenelor economico-sociale. Elaborarea unui asemenea studiu nu poate fi opera unor neofiţi; dimpotrivă, este vorba de specialişti, de minţi instruite care apelează, la anumite mijloace şi adoptă metode de lucru specifice. Doctrina economică redă, într-o primă aproximare, teoria economică activată. Este o teorie (sau un complex de teorii) care nu se mulţumeşte cu o prezentare pur stiintifica abstractă, neutră a realităţii; dimpotrivă vine cu partea activă; face aprecieri, realizează judecăţi de valoare pentru a sugera, pe această cale, proiecte de reformă; face apologia sau condamnă statu-quo-ul; raţiunea ei este de a spune ce trebuie făcut sau nu trebuie făcut. Pe scurt: teoria spune ce este; doctrina spune ce trebuie să fie sau să nu fie; teoria serveşte ca instrument de analiză; doctrina vine, prin intermediul politicii economice, să experimenteze. Dacă teoria economică sugerează, în spiritul rigorilor ştiinţei, de metode empirice şi descriptive, doctrina este, în esenţă o gândire normativă; ea sugerează calea, pista pe care efortul uman trebuie consumat spre binele individual şi cel colectiv. Cunoaşterea doctrinei economice presupune, deci, înţelegerea atât a trunchiului ideatic, a teoriei pe care se grefează, cât şi percepţia politicii economice prin care se verifică. De aici, calitatea de întreg şi vocaţia de sinteză integratoare a studiului doctrinelor.