Politicele Uniunii Europene - Integrarea in UE

CURSUniversitate ASEM Profesor Hachi M.

preview iconExtras din document

Uniunea vamală este una dintre primele realizări ale UE și reprezintă un element fundamental în lumea globalizată a secolului al XXI-lea. Într-o uniune vamală, țările participante aplică aceleași tarife vamale pentru mărfurile importate pe teritoriul lor din celelalte țări din lume și nu aplică tarife vamale pentru cele importate din țările participante. Uniunea vamală a UE este foarte complexă: se aplică deja numeroase norme comune privind importurile și exporturile și au fost eliminate integral toate controalele între statele membre. Uniunea vamală a UE protejează piața internă, permițând mărfurilor să circule liber pe plan intern prin aplicarea de controale la importurile externe și la exporturile de mărfuri. De fapt, piața internă, spațiul care le permite întreprinderilor să își vândă mărfurile și să investească în orice stat membru al UE, ar fi de neconceput fără uniunea vamală. Uniunea vamală este gestionată pe teren de serviciile vamale din cele 28 de state membre, care acționează ca un tot unitar. Ofițerii vamali monitorizează traficul de mărfuri atât la granițele externe ale Uniunii Europene (porturi, aeroporturi și puncte terestre de trecere a frontierei), cât și în interiorul UE. Astfel, aceștia protejează consumatorii de mărfurile periculoase și de eventualele pericole la adresa sănătății, precum și animalele și mediul față de bolile fitosanitare și animale. Ei previn accidentele și reprezintă prima linie de apărare împotriva riscurilor care ar putea afecta lanțul alimentar și împotriva criminalității organizate și terorismului. Datorită vigilenței serviciilor vamale, mărfurile de import comercializate în UE, de la jucării la alimente și medicamente, sunt mai sigure.

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Curs: Politicele Uniunii Europene Obiect: Integrarea in UE