Politica agricola comuna a Uniunii Europene - Institutul Umanistic Contemporan

Extras din document

In ultimii 10 ani, nici macar o piatra nu a ramas neintoarsa in politica agricola comuna (PAC) a UE. In perioada de inainte de 1990, PAC s-a bazat pe anumite obiective cheie, mai ales pe dorinta de a garanta auto-suficienta in ceea priveste alimentele de baza, ca raspuns la lipsurile alimentare din perioada post-belica. Rezultatul a fost o politica rigida, de subventii, orientata spre productie, care a continuat sa functioneze pana in 1990, timp in care PAC-ul a devenit o victima a propriului sau succes. Pe masura ce principalul obiectiv, de producere a cat mai multa mancare, era realizat, efectele colaterale nefericite incep sa apara, ca de exemplu cantitati de carne de vita fabuloase si munti de cereale care au produs distorsiuni pe pietele mondiale, avand efecte negative mai ales asupra tarilor aflate in proces de dezvoltare. Acestea au fost acompaniate de cresterea preocuparilor impactului PAC asupra mediului si, indirect asupra bolilor care puteau fi transmise prin intermediul produselor de origine animala (BSE). Consumatorii si platitorii de taxe au inceput treptat sa-si piarda din incredere. Astfel ca, acum mai bine de 10 ani, a inceput “Lungul Mars” al Europei de indepartare de sprijinul acordat supra-productiei, noul PAC, mult mai “prietenos” in ceea ce priveste problemele de mediu, angrenandu-se intr-o agricultura mai eficienta si mai sustinuta. Ca urmare a reformelor implementate de Agenda 2000, restructurarea radicala a PAC a fost urmatorul pas logic spre o politica care sustine nu numai cultivarea de produse agroalimentare, dar si existenta pe termen lung a zonelor noastre rurale ca intreg. ...