Întrebări la examen disciplina „Econometrie” - Hincu Lilian

CURSUniversitate ASEM Caiet Econometrie

preview iconExtras din document

1. Scurt istoric privind apariţia şi dezvoltarea econometriei. Un moment important în constituirea şi dezvoltarea Econometriei ca disciplină economică de frontieră, apărută în domeniile de interferenţă ale teoriei economice, statisticii şi matematicii, se consideră anul 1930 (29 decembrie), cînd s-a înfiinţat la Cleveland Societatea de Econometrie (Econometric Society), avîndu-i ca iniţiatori pe: Irving Fischer – preşedinte, L. V. Bortkiewicz, R. Frisch, H. Hotelling, L. Schumpeter, N. Wiener şi alţii. Un rol deosebit оn dezvoltarea şi popularizarea econometriei l-a avut revista acestei societăţi, „Econometrica”, care apare trimestrial, începînd din ianuarie 1933. Etimologic, termenul de econometrie provine din cuvintele greceşti: eikonomia (economie) şi metren (măsură). El a fost introdus (1926) de către Ragnar Frisch, economist şi statistician norvegian, prin analogie cu termenul „biometrie”, folosit de Fr. Galton şi K. Pearson la sfîrşitul secolului XIX, care desemna cercetările biologice ce utilizau metodele statisticii matematice. Dar nu cei care au introdus termenul şi au înfiinţat Societatea de Econometrie au şi „inventat” această disciplină. Sub aspect istoric, studierea cantitativă a fenomenelor economice este mult mai veche.

Download
alert iconRaporteaza o eroare
0 Comenteaza
+1
Posteaza

Curs: Întrebări la examen disciplina „Econometrie” Profesor: Hincu Lilian