Odată cu începutul existenţei sale sociale, umanitatea a impus norme de comportament în toate domeniile esenţiale ale vieţii: hrana şi îmbrăcămintea, relaţiile dintre sex, relaţiile dintre inferiori şi superiori, corespondenţa, primirea oaspeţilor etc. Comportamentul prescris în aceste ocazii a fost codificat în reguli precise; iar a nu le respecta înseamnă a te exclude din categoria ta socială. În toate timpurile, în toate tipurile de grupuri umane, politeţea a fost indispensabilă traiului în comun, chiar dacă obiceiurile diferă de la o ţară la alta. Până în etimologia cuvântului etichetă, în sensul cunoscut de toată lumea, este semnificativă din acest punct de vedere. Oricât de surprinzător ar părea, „eticheta” (cea ce se cuvine) are la origine o interdicţie. În parcul de la Versailles, grădinarul-şef al lui Ludovic al XIV-lea a aşezat inscripţii prin care cerea să nu-i fie călcat în picioare peluzele proaspăt însămânţate. Cum aceste inscripţii erau adesea ignorate de către nobilimea neatentă şi aflată, în paranteză să fie spus, în conflict cu regele, bietul om a obţinut din partea Majestăţii Sale un decret care prevedea respectarea „etichetelor”. Astfel, cuvântul a intrat în limbajul curent pentru a desemna o comportare conform unor norme. Eticheta - o ordine determinată, o totalitate de reguli, ce
Comentariul tau va fi primul
Curs: Tema4. Bazele etichetei în afaceri Profesor: Habasescu